Prima întâlnire a comunităţii Out of The Box Club

Share Button

Out of the Box 3.

“Avem nevoie să ieşim din Cutie sau să ne-o facem pe a noastră.”Maria Macovei

Ieri, 07.06.2015 am pus bazele comunităţii Out of The Box, dedicată socializării, creativităţii şi proiectelor iniţiate de femei, cu impact la nivel de societate şi nu numai.

Emoţiile de tot felul au bătut pe rând la uşa sufletului meu, ceea ce m-au determinat să conştietizez că sunt pe drumul cel bun în ceea ce priveşte acest proiect. Primul reper sunt emoţiile – în momentul în care iniţiezi orice fel de proiect şi primeşti un feedback tradus prin emoţii înseamnă că acesta este în acord cu fiinţa ta şi vei avea întotdeauna inspiraţia şi energia să-l continui.

Out of The Box Club este comunitatea care spijină devenirea FEMEII, pe toate planurile dar mai ales susţine dobândirea autenticităţii sufletului care se va manifesta ulterior, în plan material şi se va reflecta în proiectele organizate, activitatea sa şi stilul vestimentar.

Out of the Box Club.

Îmi doresc să susţin întregirea FEMEII şi accesarea calităţilor care, de multe ori sunt ascunse şi rămân, în stare latentă, pe tot parcursul vieţii.

Dacă ar fi să descriu întâlnirea de ieri în cuvinte aş sublinia: PRIETENIE, IUBIRE FAŢĂ DE OAMENI, SCHIMBARE POZITIVĂ.

Mulţumesc lui Marius că mi-a oferit spaţiul pentru organizarea acestui eveniment: Social Hub Forte Life, Cristinei Gioadă, pentru afiş.

De asemenea, sunt recunoscătoare că pot împărtăşi momente frumoase din viaţă cu: Maria Neagu, Oana Baciu, Enes Ali, Maria Macovei.

Voi continua aceste întâlniri care vor căpăta structuri tematice şi dezbateri pe diferite subiecte.

Numai bine,

Raluca

 

Share Button

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *