Dincolo de aparențe – Maria Neagu

Share Button

Femei care inspiră – Maria Neagu 

Maria 1.

Domeniu de activitate: scris, pictură

Cauza susținută: Stimularea introspecției prin intermediul scrierilor scurte, cu mesaje profunde referitoare la natura umană, deconectarea din planul digital și explorarea comunicării autentice.

Pe Maria am cunoscut-o în liceu, la începutul clasei a IX-a. Nu prea ne vorbeam dar gândeam, simţeam şi duceam aceleaşi lupte interioare. Asta aveam s-o aflu peste ani, când ne-am intâlnit din întâmplare şi am pornit sa descifrăm conexiunea pe care am simţit-o încă de la început.

Hazardul ne-a adus împreună peste 10 ani de la terminarea liceului. Am povestit cu mult amuzament despre în încercarea Devenirii. Devenirii unei persoane mai bune, a unui om care lasă o urmă în această viaţă. Odată cu Devenirea apare şi descifrarea misterelor vieţii prin lecţiile şi relaţiile care ne apar.

Absolventă a Facultăţii de Drept, Maria a realizat ca acesta nu este drumul său şi s-a întors la activităţile sale în care îşi manifestă cu adevărat autenticitatea spiritului: scrisul şi pictura. A pus bazele comunităţii Face@book, un club de carte și a iniţiat manifestul “Să reînvăţăm să citim“, care s-a materializat în cartea “Dincolo de aparențe“.

Maria 2.

“Aceasta din urmă trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că viziunile omului din  sec. XXI sunt îndreptate tot mai mult spre planul digital. Dacă tot petrecem o mare parte din timp în lumea virtuală este esenţial ca acest lucru să-l transformăm într-un aspect util dezvoltării noastre ca oameni.” – a subliniat Maria.

Proiectul  se va desfaşura în paşi mici, prin intermediul prozei scurte şi  diversităţii modului de abordare a subiectului,  stimulând  astfel dorinţa de a explora vastul imperiu al creativităţii umane.

Prin intermediul acestei cărţi vom avea acces la scrieri tematice scurte, 60 la număr, abordate în trei stiluri diferite. Prima ediţie a acestui proiect am numit-o “Dincolo de aparenţe”, adică dincolo de noi, cei care am decis să facem şi altceva cu timpul pierdut în faţa calculatorului.

Maria 3.

Astfel, comunitatea Face@book și Unofficial organizează vineri, 12 iunie 2015, între orele 19.00 – 21.00, la Forte Life (Complex Dacia, etaj 1), lansarea cărţii “Dincolo de aparenţe”, un proiect colectiv iniţiat de Maria Neagu, susținut de Dana Toader şi Marian Tălpigă.

Intrarea se face pe bază de invitație.

Numai bine,

Raluca

Share Button

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *