De ce avem nevoie sa ne construim si sa ne urmam realitatea sau “normalitatea”?

Share Button

Realitatea mea

Sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1390229

De ce ne place sa fugim de “normalitatea” sau realitatea noastra?

Pentru ca ne este la indemana sa urmam dorintele celorlalti, sa ne conformam, ne-am obisnuit sa nu avem incredere in noi, sa evitam constientizarea si actiunea.

Imi aduc aminte de episoade din copilarie. Vizualizez cadre din curtea bunicii in care totul avea sens, se intampla in momentul ACUM si evaluez starile prin care treceam. Jocurile, povestile, personajele fantastice, rolurile si regulile pe care mi le formasem constituiau realitatea sau “normalitatea mea” Cu alte cuvinte, gandurile, actiunile si emotiile se aflau pe aceeasi axa.

Realitatea este compusa din:

– mediul si cultura in care te-ai nascut si ai crescut

– conditionarea invatata si ceea ce ai deprins din familie (comportamente asimilate la nivel inscontient), media, scoala etc. (ce au vrut ei ca tu sa inveti)

– raspunsul primit din partea persoanelor in care ai incredere

Realitatea ne-o construim in functie de raspunsurile la stimulii din jur iar partea buna este ca o putem modifica astfel incat sa reflecte trasaturile noastre unice.

Ne place sa urmam reguli sociale, sa fim incadrate si acceptate in grupuri, chiar daca, acesta este pretul pe care il platim pentru abandonarea “normalitatii” sau, mai bine spus, a realitatii noastre.

Acestea spatii sociale ne ofera confortul psihologic de care avem atat de mult nevoie, avem acces la alte persoane cu care avem aceleasi interese sau ne prefacem ca le avem, pentru a fi acceptate si nu reusim sa ridicam privirea spre altceva.

Suntem nemultumite, dezamagite dar totusi nu avem cum sa renuntam la ideea acestui confort psihologic.

Suntem, prin definitie, animale sociale si ne formam ca indivizi in relatie cu ceilalti. Asimilam la nivel constient si inconstient comportamente, atitudini, credinte.

Ce facem insa cand “normalitatea” grupului nu se mai intersecteaza cu realitatea noastra?

Intrucat manifestam o senzatie permanenta de stimulare sociala,  psihologii ne explica de ce parcurile de distractii produc bani si detinutii ar face orice numai sa nu ramana singuri iar satisfacerea nevoii de hrana a bebelususului se realizeaza in doua directii: hrana fizica, laptele matern si manifestarile de afectiune oferite de catre mama.

Din punct de vedere stiintific s-a observat ca atunci cand doua persoane se afla in aceeasi camera exista urmatoarele posibilitati:

– acestea se evita, nu comunica (situatie izolata)

– initiaza ritualuri sociale

– activitati pe care le realizeaza impreuna – (lucreaza la ceva)

– se bazeaza pe jocuri pentru a se cunoaste mai bine

Oamenii au tendinta sa isi conduca existenta in cadrul aceluiasi spatiu de confort pentru a nu experimenta neplacerea.

Cu alte cuvinte natura noastra sociala si raspunsul la factorii din jurul nostru ne-au construit realitatea in cadrul careia astazi ne desfasuram existenta.

Am schimbat de foarte multe ori directia in momentul in care am realizat ca nu exista o echivalenta intre ganduri, obiective si actiuni iar realitatea mea era construita din prea multe lucruri “imprumutate”. Am reflectat si am ajuns la concluzia ca imi este mai simplu sa sacrific “binele” aparent, comoditatea si confortul, gandindu-ma ca orice schimbare benefica se obtine numai in momentul in care alegi o noua cale, necunoscuta.

Aceasta actiune a avut un singur obiectiv:

Sa identific acel context in cadrul caruia actiunile, gandurile, obiectivele mele sunt aliniate.

Uneori avem senzatia ca anumite persoane sau grupuri ne vor ajuta sa dobandim aceasta aliniere. Si, in speranta, ca poate vom ajunge sa dobandim si sa simtim ceea ce ratiunea si instinctul ne sugereaza, ajungem sa ne abandonam dorintele Sinelui nostru.

De prea multe ori confundam ceea ce ni se intampla cu ceea ce ne-ar placea sa ni se intample astfel incat, la un moment dat, nu mai detinem abilitatea de a evalua obiectiv daca traim sau nu in realitatea noastra.

Eu insami am fost urmarita de aceasta confuzie pana in momentul in care am spus STOP! si mi-am propus sa pornesc singura in identificarea si urmarea “normalitatii”.

Societatea iti ofera o normalitate si un set de conventii pe care esti libera sau nu sa le accepti. Eu mi-am propus sa-mi construiesc aceasta normalitate raspunzand sincer la urmatoarele intrebari. Subliniez SINCER pentru ca de prea multe ori ne mintim si ajungem sa ne asumam realitati distorsionate, straine.

Cum m-as descrie in prezent: inchisa intr-o cutie sau intr-un spatiu deschis?

Am initiat procesul schimbarii in momentul in care am realizat ca urmam aceleasi actiuni, care conduceau inevitabil la aceleasi rezultate. Eram practic prizoniera unor cutii invizibile. Acestora le pot oferi si nume: Lipsa de Incredere, Timiditate, Credinte Limitative, Lene.

De exemplu: eram extrem de timida, insa, cu toate acestea, mi-ar fi placut sa-mi exprim deschis opiniile. Incepand cu asumarea acestei pozitii, am inceput sa generez oportunitati de comunicare. De exemplu mi-am propus sa renunt la atitudinea de “vesnic suparata, nemultumita si antisociala” si sa am o atitudine mai deschisa, pentru a ma imprieteni cu oameni si a stabili astfel o punte de comunicare.

Cum as caracteriza activitatea mea? De-abia astept sa ma trezesc dimineata si sa lucrez sau e un adevarat chin sa ma trezesc dimineata pentru ca serviciul nu imi aduce satisfactie? Pe scurt, lucrezi la ceea ce iti place?

Din pacate, observ un numar extrem de mare de persoane care se chinuie cu o activitate lipsita de semnificatie si gandesc ca oricum ar fi lipsit de sens sa investeasca timp in ceea ce le-ar placea. Eu insami am trecut prin aceasta etapa, care a durat ani intregi. Insa unul din obiectivele mele principale a fost ca, in aceasta viata sa identific acel lucru care sa-mi ofere impulsul de a ma trezi dimineata si sa fie ultimul lucru la care sa ma gandesc inainte sa adorm. Aceste doua elemente m-au ajutat sa inteleg ca sunt pe drumul cel bun.

Unde te afli acum: intr-un spatiu deschis, mergand fara directie si satisfactie sau urmand harta pe care ti-ai construit-o?

In toti anii in care am mers fara directie am asteptat sa apara oportunitati si persoane pentru a ma ajuta sa gasesc directia.

Ei bine, am o veste proasta. Viata ta nu va capata directia pe care o astepti pana nu te hotarasti tu sa te ridici, sa-ti ridici manecile si sa te apuci de treaba.

Nu cred ca lucrurile care au semnficatie pentru tine apar din senin. Totul tine de modul in care ne gestionam credintele care ne limiteaza actiunile.

Daca esti pasionata de un anumit domeniu invata sa te educi, sa iti promovezi munca si sa generezi solutii pentru anumite probleme cu care oamenii se confrunta in domeniul vizat.

Care este tonul discursului tau interior: afirmativ sau negativ?

In momentul in care am realizat capacitatea pe care o posed, aceea de a deveni constienta de propria realitate si de modul in care ma sustin sau dimpotriva, ma sabotez, am inceput sa privesc actiunile mele dintr-un punct de vedere optimist-realist, afirmativ.

Afirmatiile pozitive si imaginile sugestive ma sustin in fiecare zi si imi valideaza ideea ca traiesc realitatea mea, nu cea a familie, a prietenilor, a societatii.

Realizez ca sunt pe drumul cel bun deoarece gandurile, actiunile si emotiile mele sunt orientate in aceeasi directie si se imbina armonios.

Identifica realitatea sau “normalitatea” cat mai repede pentru a te bucura mai mult de cine esti si incotro te indrepti!

Numai bine,

Raluca

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share Button

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *