Creativitatea si “corsetul social” – de ce ne este greu sa recunoastem ca putem crea valoare?

Share Button

Creativitatea si corsetul social.

Am strabatut o multime de carari pana sa ajung in momentul acesta: sa recunosc si sa-mi asum rolul de creator a unui lucru de valoare pentru mine si pentru cei din jur. Prin “lucru de valoare” inteleg contributia ta unica, modul in care ajuti lumea sa se transforme intr-un loc mai bun si mai frumos. Fiecare domeniu aduce un plus de valoare si fiecare creator are puterea de a initia o schimbare pozitiva.

Nu este usor sa-ti dezvalui potentialul creator intr-o lume care minimizeaza rolul creatiei. Aceasta situatie este des intalnita, cu toate ca, viata noastra este guvernata de creativitate si de produsele acesteia: de la prima compunere, din clasa a II-a despre “Cum mi-am petrecut vacanta de vara” pana la vestimentatia zilnica.

Oamenii sunt singurele fiinte inzestrate cu aceasta capacitate iar societatea a ajuns in punctul in care a ajuns datorita visurilor, creatiei si curajului unor indivizi de a prezenta lumii valoarea pe care au gandit-o si au materializat-o.

De aceea, orice realizezi, in orice domeniu fie ca este vorba de sport sau de arta incepi cu INTENTIA.

INTENTIA este la indemana oricui. Cu ajutorul acesteia initiezi proiecte, schimbari si evoluezi.

Asadar, de ce ne este greu sa recunoastem ca putem crea valoare? Pur si simplu ma gandesc la situatia mea. Am pendulat intre doua stari: de negare a propriilor forte creatoare, pe de alta parte recunoasterea si asumarea acestora iar in cele din urma, dupa mai multe probe de foc am fost absolut convinsa ca procesul creatiei porneste in primul rand cu recunoastrea sa.

Insa pana la nivelul recunoasterii exista nivelul presiunii sociale sau a “corsetului social” care iti anuleaza orice idee.

Iar a trece dincolo de presiunea sociala constanta, de “asta este bine pentru ca asa face toata lumea”, de a recunoaste ca esti capabila sa produci valoare, in felul tau, asta da, PROVOCARE.

Iar acum iti voi detalia de unde a provenit aceasta “greutate”. Am analizat, am disecat, am asamblat ganduri si actiuni, din cele mai vechi timpuri ale existentei mele – COPILARIA. Si mi-am dat seama ca in acea perioada ma comportam atat de autentic incat realizam strict ceea ce ce imi doream si ma bucuram de rezultatele “muncii mele de copil”.

Imi placeau imaginile, povestile si mai ales, ma pasiona partea estetica a lucrurilor. Insa, niciodata nu m-am gandit ca de fapt, CREATIVITATEA in stare pura se intalneste in copilarie dar pe unii indivizi ii insoteste tot timpul existentei loc, acestia nepermitand alterarea sau disparitia acesteia.

Acum voi analiza procesul prin care am trecut si am permis, disparitia, apoi regasirea acesteia.

Imi povestea mama ca, atunci cand eram mica iar ea era ocupata nu avea la dispozitie televizoruL, dvd-uri cu desene animate sau jocuri pe calculator. Intr-o zi a descoperit o solutie in acest sens: “revista cu fetite”. Aceasta revista era de fapt un catalog german de moda Neckermann dar eu eram de-a dreptul fascinata de acesta si putem petrece lejer 3-4 ore admirand fotografiile.

Cu timpul, cartile cu povesti au luat locul “revistelor cu fetite” pana in clasa a IX-a, cand s-a intamplat ceva. Pur si simplu nu ma mai interesau cartile si ma chinuiam din greu sa citesc cartile obligatorii din bibliografia de la scoala. Iar aceasta aversiune a pornit intr-o zi cand, in timpul unei ore de limba engleza i-am aratat profesoarei o poezie scrisa de mine iar replica acesteia a fost: De unde ai copiat-o?

Mediul educational te obliga sa asimilezi povesti si informatii de care poate nu ai nevoie, materialele abunda in detalii total irelevante iar unicul scop este sa memorezi fara insa a analiza sau a fi invatata sa inveti. Si de aici pana a gandi si a spune “de-abia astept sa scap de scoala” este un singur pas.

Iar la liceu stiam ca TREBUIE sa urmez niste reguli de seriozitate, promovate din generatie in generatie (de profesori si parinti), sa am grija de viitorul meu, sa aleg o facultate care sa-mi ofere oportunitati etc.

Creativitatea am abandonat-o in detrimentul unei lumi fara culoare si forme, care nu ma inspira in niciun fel.

Iar de aici incolo a inceput o alta etapa. Stiam ca pot crea insa nu stiam de unde sa pornesc in conditiile in care peste tot mi se baricadau drumurile, obligandu-ma sa port un “corset social” (format din presiuni sociale, facultate, nevoie de a identifica un job cu “potential) asemeni unei domnisoare de la inceputul secolului XX, care ar vrea sa scape de rigiditatea normelor sociale dar nu stie cum.

Nu te simti bine purtandu-l dar presiunea din exterior este mult mai mare in comparatie cu ceea ce crezi si simti tu.

Am strans atat de mult acest corset ca, pana la urma, am luat o gura maare de aer si a plesnit. Iar aceasa gura de aer am luat-o in dimineata aceea cand ma indreptam spre depozitul unde lucram. Nemultumirile profunde, frustrarile si mai ales sentimentul ca “nu am nicio directie in viata” ajunsesera sa depaseasca “corsetul social”. In dimineata aceea am eliberat, cat de cat, izvorul creativitatii. Stiam ca am nevoie sa il directionez, sa modelez in forme concrete insa nu stiam cum pot face acest lucru. Si nu aveam nici incredere in mine ca as putea intreprinde ceva, orice.

Insa tot in acea dimineata am realizat un alt lucru. Pentru a crea lucruri, pentru o noua directie ai nevoie de o alta abordare asupra vietii. Aveam nevoie sa ma orientez catre interior si sa explorez in detaliu, sa descifrez harta de acolo. Sa cresc de acolo, spre exterior.

Pentru ca asa cum spuneam mai sus tot ceea ce realizam in viata o facem cu o intentie insa pentru a reusi sa materializam intentia mai avem nevoie de cateva elemente: incredere, perseverenta, disciplina, obiceiuri constructive, cunostinte in mai multe domenii. Toate acestea pot fi invatate.

Multi ani am fugit pur si simplu de ideea ca pot crea, de partea aceasta artistica, care se tot straduia sa evadeze insa incercam cu toate fortele sa o anulez pentru ca asa imi spusesera cei din jur (“creatorii sunt cu capul in nori” “artistii mor de foame” “nu esti in stare sa construiesti nimic” “mai bine gaseste un domeniu cu oportunitati mai multe” “nu se cere” “nu cred ca poti face acest lucru” etc). Da, insa cei care imi spuneau aceste lucruri stiau ca fiecare dintre noi este un ARTIST. Chiar si ei. Ceea ce difera este insa domeniul de activitate.

Nu ma simteam bine realizand in fiecare zi aceleasi lucruri. Pur si simplu abstractizarea, compartimentarea, urmarea procedurilor stricte nu erau parte din viziunea mea asupra vietii si oricat as fi incercat tot ceea ce faceam era mediocru.

Cu siguranta nu vei crea ceva spectaculos insa toate proiectele incep cu pasi mici. Toate incep cu ideile si intentia de a-ti construi o existenta mai buna, cu inteles si de a face o lume mai buna, cu ajutorul creativitatii si formei in care hotarasti sa o aplici.

Femeile au potential ridicat sa transforme in bine viata lor si a oamenilor din jur in momentul in care hotarasc sa creeze valoare: indiferent ca este vorba de bijuterii, educatie, haine, carti, arta in diferite moduri.

Am inteles ca acest “corset social” este sustinut si de alte fire destul de rezistente si acestea ne impiedica sa putem crea valoare:

– neincredere in propriile forte – poate cel mai rezistent

– nu acordam importanta intuitiei

– lipsa cunostintelor si abilitatilor

– lipsa cunoasterii de sine, a valorilor si a elementelor care te motiveaza

– nu cunoastem pasii de la intentie, la idei, nevoile celorlalti, marketing, branding si promovare

– mentalitatea de angajat – cea pe care vrea societatea sa o urmam, o stim de la parinti, bunici, chiar scoala, facultatea o promoveaza.

Iar in acest articol este o suma a gandurilor de ieri si de azi. Vor urma si altele in care voi analiza fiecare “fir rezistent”.

Numai bine,

Raluca

Share Button

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *