Ce inseamna de fapt wellness sau echilibrul fiintei umane?

Share Button

Roata vietii

Aceasta este un scurt fragment din viata mea. Iti voi povesti o intamplare aparent banala care m-a ajutat sa inteleg ce inseamna echilibru vs. dezechilibru in viata.

Este vorba despre o experienta traumatizanta prin care a trebuit sa trec in adolescenta, pe la 17 ani cand mi-am propus sa tin o cura de slabire. Atunci am cunoscut un mare dezechilibru din punct de vedere al Mintii, Corpului si Sufletului.

Perioada copilariei si a adolescentei a fost marcata de o suferinta interioara in ceea ce priveste greutatea mea – la gradinita, la scoala, peste tot ma simteam inferioara datorita acestor kilograme in plus iar in adolescenta acest complex a devenit tot mai dificil de suportat.

Asa ca am incercat tot felul de combinatii: cura cu boabe de orez :), cura cu paine prajita cu margarina etc. Pana la urma am ramas la orez fiert si carne fiarta (mancate la mese diferite) plus sport. Un dezechilibru total, cel putin din punct de vedere nutritiv…

Am continuat cu toate ca nu ma simteam bine si am reusit sa slabesc destul de mult. Am avut de platit si un pret pentru aceasta experienta si anume un inceput de gastrita iar lectia pe care am avut-o de invatat a fost destul de dura.

Mi-am adus aminte de aceasta intamplare si de modul in care am gestionat aceasta suferinta a sufletului care se reflecta in exterior. Pe vremea aceea consideram ca trebuie sa sufar o perioada scurta timp si dupa aceea, cu cateva kilograme in minus ma voi simti excelent.

Ei bine, m-am inselat. Slabitul nu mi-a adus o stare de spirit mai buna iar cu fiecare zi care trecea ma simteam tot mai deprimata.

Analizand situatia imi explic de ce nu am reusit sa dobandesc “acea stare minunata” pe care mi-o imaginasem initial. Lumea mea interioara era intr-un dezechilibru total si vrand sa am parte de rezultate rapide am gandit ca acest lucru era posibil printr-o  suferinta scurta dar intensa.

Cu alte cuvinte tratam o suferinta tot cu o suferinta. Dar nu era vorba de kilogramele in plus, acestea erau un efect, cauzele erau mult mai profunde.

Traversam o perioada in care dezechilibrul era prezent in toate planurile – dar nu eram constienta de acest lucru…

In acele momente nu stiam ce presupune o viata echilibrata. Mai tarziu am inteles ca echilibrul este constituit din mai multe planuri, fiecare depinzand in mod obligatoriu de celalalt.

Cu cat imi continuam lupta interna cu atat starea mea se inrautatea…

Prin urmare, la scurt timp dupa ce am reusit sa slabesc, kilogramele au revenit, chiar mai multe pot spune.

In urma cu cativa ani am inceput sa realizez ca dezechilibrul interior se reflecta cu adevarat in exterior.

Kilogramele in plus erau un aspect iar relatiile cu ceilalti, socializarea, comunicarea si cunoasterea sinelui nu existau…

Anii au trecut, am ajuns la Bucuresti, la facultate si situatia nu se imbunatatea. Stiam ca am nevoie de unele schimbari dar nu reuseam sa inteleg de unde as putea incepe.

Aveam nevoie de un alt stil de viata si am inceput sa ma documentez asupra conceptului de “viata sanatoasa”.

Intr-o zi am gasit urmatoarea fraza care a avut o influenta puternica asupra mea: Conceptul de wellness sau starea de bine general se refera in principiu la dobandirea unei stari de echilibru si a unei armonii la nivelul Mintii, Corpului si Sufletului.

Acest concept este creatia lui Halbert Louis Dunn care a pornit de la ideea ca este nevoie de o noua axa in ceea ce priveste sanatatea si starea de bine a fiintei umane.

In anii ’50, Halbert L. Dunn a pus bazele, in Statele Unite ale Americii unei noi directii in ceea ce priveste dobandirea sanatatii individului prin intermediul transformarii stilului de viata.

Astfel, in 1959 publica articolul “High-level wellness for man and society” in care descrie cele 4 elemente care au constituit baza pentru teoria sa:

1. Societatea globala se afla  intr-un proces continuu de micsorare – comunicarea se realizeaza intr-un timp extrem de scurt – informatia poate face inconjurul lumii in cateva secunde si este diponibila maselor de oameni aproape instantaneu.

2. Este o planeta suprapopulata – descoperirile din medicina au permis oamenilor sa se bucure de o viata mai lunga si mai sanatoasa.

3. Din punct de vedere al oamenilor, resurselor existente si a productivitatii lumea este considerata imbatranita.

4. Este o societatea in cadrul careia conflictele de orice natura pot izbucni oricand – ritmul vietii moderne, obligatiile fiintei umane si cerintele societatii se afla intr-o crestere permanenta insa acestora nu corespunde procesul de adaptare, consolidarea lumii interioare a individului si a cadrului social in care acesta isi desfasoara activitatea.

Pastrand aceste elemente, in 1970, in Statele Unite ia nastere miscarea wellness. De atunci insa sensul termenul a fost adaptat si uneori transformat astfel incat in unele cercuri a dobandit un sens ezoteric, ajungand ca in Europa termenul sa fie asociat in particular cu spa-urile si tratamentele cosmetice pe care acestea le ofera.

Aceste informatii m-au ajutat dar nu au fost suficiente pentru a-mi schimba paradigma asupra vietii.

Halbert L. Dunn considera gresita ideea promovata de cultura occidentala conform careia individul ar trebui sa trateze separat corpul, mintea si sufletul.

Primul plan este tratat de catre medic, al doilea de psihiatru si al treilea de autoritatile religioase. Pe de alta parte, Wellness-ul sau starea de bine necesita o armonie intre aceste 3 planuri care sunt interdependente si se influenteaza.

Iata, pe scurt, care sunt ideile de baza in ceea ce priveste revolutia wellness:

 

  1. Wellness este un concept holistic de sanatate cuprinzand urmatoarele dimensiuni: fizic, mental, spiritual, social si cultural
  2. Wellenss-ul mental este responsabilitatea individului si nu poate fi delegat altcuiva
  3. Wellness-ul este asociat potentialului uman – presupune sustinerea individului pe tot parcursul vietii  in incercarea acestuia de a dobandi o stare de bine generala
  4. Cunoastere de sine si responsabilitatea personala sunt conceptele-cheie care ajuta fiinta umana sa progreseze catre o stare de bine

Cu aceste informatii in minte am inceput sa lucrez la planul pentru o NOUA VARIANTA A MEA.

Mi-am propus sa am parte de rezultate, pe toate planurile dar pentru acest lucru aveam nevoie de un nou mindset, noi obiceiuri, obiective.

De asemenea, am constientizat ca alegerile ocupa cel mai important loc in viata mea si am inteles ca pentru a avea parte de succes va trebui sa ma concentrez pe solutii. Iar solutiile necesita munca.

Am reusit sa adopt un stil de viata mai activ pentru ca ACTIVITATEA genereaza REZULTATE iar INACTIVITATEA genereaza depresie, mediocritate, saracie, insatisfactie.

Pastrez tot timpul in minte cuvintele lui Billy McGrane : Viata este o serie de noi inceputuri pentru ca am ALES sa muncesc in fiecare zi pentru ceea ce imi doresc si pentru ca fiecare zi este un nou inceput.

Mai tarziu am descoperit cele 6 planuri prezente in viata fiecarui individ si am inteles ca merita sa le explorez in detaliu.

Am ales un nou inceput in cele 6 planuri:

  1. Mental (intelectual) – presupune implicarea individului in cadrul unor activitati creative si de stimulare intelectuala, in incercarea de a-si extinde cunostintele si abilitatile, ajutandu-l in aceasi timp in procesul descoperirii talentelor si a potentialului cu scopul de a le impartasi lumii
  2. Emotional – aceasta dimensiune accentueaza importanta recunoasterii si exprimarii emotiilor, cultivarea capacitatii de a fi constient de ganduri si comportamente atat pozitive cat si negative. De asemenea, acest plan subliniaza capacitatea fiintei umane de a avea o abordarea optimista asupra vietii si de a face fata stress-ului si schimbarii
  3. Fizic – implica toate aspectele necesare unui tonus optim: activitate fizica/exercitii si stil de viata sanatos. Aceasta dimensiune subliniaza dezvoltarea responsabilitatii personale in ceea ce priveste sanatatea in ansamblu
  4. Social – se refera la abilitatea individului de a relationa adecvat cu persoanele din jurul sau. Aceasta presupune: dezvoltarea abilitatilor de comunicare, a relatiilor sanatoase, respectul fata de sine si fata de ceilalti si crearea unui mediu de sustinere in ceea ce priveste familia si prietenii
  5. Mediu – se refera la capacitatea de a construi o viata in acord cu natura, constientizand  impactul pe care il are asupra acesteia, subliniind necesitatea protejarii mediului inconjurator
  6. Spiritual – aceasta dimensiune este centrata pe fiecare individ in parte si subliniaza importanta valorilor si credintelor care ii conduc acestuia viata. Ideea de baza este urmatoarea: individul este dator sa caute scopul si sensul vietii, punand accent pe obtinerea echilibrului intern si extern.

Pastrand in minte aceste informatii mi-am propus sa dezvolt noi obiceiuri de viata.

Experienta din adolescenta m-a invatat sa cercetez in detaliu cauzele si sa le inteleg iar monitorizarea permanenta imi poate confirma daca sunt intr-o directie favorabila sau gresita.

Tie ce plan, din cele sase, ti-ar placea sa explorezi?

Numai bine,

Raluca

 

Surse de inspiratie:

1. High-level wellness for man and society – Halbert L. Dunn

Am J Public Health Nations Health. 1959 June; 49(6): 786–792.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1372807/?page=1

2. Wellness: a history and development of a concept- James William Miller

http://www.fh-joanneum.at/global/show_document.asp?id=aaaaaaaaaabdjus&

3. Seven Dimension of Wellness

http://wellness.ucr.edu/occupational_wellness.html

 

 

 

 

 

 

 

 

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *