Cand societatea “ne obliga” sa ne privim, sa ne ascultam, sa ne vorbim…

Share Button

Lumea din jur ne obliga sa ne ascultam, vorbim, vedem

Sursa foto: www.sxc.hu/photo/1206279

Ne este teama de noi insene, de cei din jurul nostru, de oglinda, de sinceritate iar viata ne-o conducem cu privirea in pamant pana ajungem la 50, 60, 70 de ani si simtim ca nu am realizat nimic. Ne gandim la scenarii care incep cu “A fost odata” “Daca…”.

Si toate acestea se petrec intrucat nu am avut curajul SA NE VEDEM, SA NE AUZIM, SA NE VORBIM. Situatiile s-au impletit astfel incat imprejurarile, actiunile, oamenii “nu ne-au obligat vreodata” sa ne privim in fata. Totul s-a derulat ca intr-un film monoton insa, in final, eroina sfarseste tragic.

Din fericire, vremurile actuale ne indeamna sa sa ridicam privirea din pamant si sa ne-o indreptam catre noi insene. Traim intr-o perioada cum nu se poate mai buna: avem acces la educatie gratuita, exista metode testate de imbunatatire personala si avem capacitatea de a scrie si a ne urma propriile reguli. Pe scurt, avem tot ce ne trebuie pentru a ne construi un plan dupa chipul si asemanarea noastra.

Traim in timpul potrivit, in locul potrivit.

Avem libertatea de a alege, putem opta pentru libertatea in gandire sau manipularea mediatica. Mai mult decat atat, ne putea crea oportunitati si activitati care ne ofera satisfactie.

Eu sunt recunoscatoare pentru ca traiesc in aceasta perioada… Stiu ca sunt in locul potrivit, inconjurata de persoanele potrivite, pregatita sa construiesc proiecte “asemeni mie”, ma alatur persoanelor cu valori asemanatoare si am inteles ca semnificatia vietii este suma intentiilor (ideilor)-actiunilor-experientelor.

Mai mult decat atat, traseul nu mai este liniar. Scoala-serviciu-familie. Nu mai avem garantia serviciului, ca in timpul comunismului cand ti se aloca un post si uneori lucrai in acelasi birou, cu aceiasi oameni toata viata. Iti ignorai dorintele, aspiratiile, pasiunile. Daca finalizai o scoala intr-un anumit domeniu si constatai ulterior ca nu ti se potriveste, nu prea aveai alternative. Astazi “lumea din jur ne obliga sa ne privim in fata”. In situatiile-limita esti obligata sa te privesti, sa te asculti si sa-ti vorbesti.

Iar din punctul meu de vedere este cel mai bun lucru care se poate intampla.

Aceasta senzatie de inconfort ne este necesara pentru a evolua in viata. Iar pentru a te privi, a te asculta si a-ti vorbi ai nevoie sa migrezi pe un teritoriu inconfortabil. Aceasta senzatie apare in momentul in care firma in care lucrezi se desfiinteaza, postul se restructureaza si brusc, realizezi ca munca si energia investita au avut un singur scop: un venit lunar care sa-ti satisfaca nevoile de baza si sa te mentina intr-o zona de confort aparent. Preferai sa nu te gandesti la variante alternative, iti ignorai aspiratiile, stiai ca, pentru moment ai un loc care iti asigura supravietuirea.

In momentul in care ramai fara un loc de munca esti obligata sa te privesti, sa te asculti si sa iti vorbesti pentru ca ai nevoie sa modifici ceva: poate sa-ti schimbi sistemul de credinte in ceea ce priveste lumea sau sa elimini acele idei mostenite, lipsite de ratiune si substanta, cum ca societatea are datoria de a-ti asigura un loc de munca si un salariu.

Te voi dezamagi daca iti voi spune ca aceasta datorie iti apartine exclusiv. Aceasta idee a pornit in momentul in care industrializarea a pus stapanire pe ratiunea si actiunile omului. Comoditatea  naturii umane a impins indivizii sa renunte la responsabilitate pentru a primi un salariu in schimbul timpului liber si al cunostintelor. Iar aceasta este baza societatii capitaliste.

In momentul in care s-au pus bazele relatiilor economice, oamenii urmau reguli naturale de supravietuire. Fiecare avea cate o responsabilitate fata de ceilalti,  in functie de postul pe care il ocupa: actorul amuza comunitatea sau figurile nobile, brutarul asigura painea. Fiecare era un antreprenor si isi promova produsele/serviciile, in functie de nevoile celor din jur.

Cu timpul insa situatia s-a schimbat. S-au infiintat societatile, fabricile, intreprinderile iar oamenii au devenit elemente-cheie ale acestor structuri. In primul rand aveau un salariu lunar, un confort mental, responsabilitatea era delegata sefului sau managerului si era indeplinita si nevoia de socializare, lucrand cu alti semeni.

Anii au trecut si oamenii si-au asumat aceasta forma de munca drept una normala, naturala. Insa lucrurile in viata oscileaza, cresc si descresc, tenditele apar, revin sau dispar.

Prin urmare, tendinta actuala este ca oamenii sa revina la forma initiala de promovare a propriilor produse/servicii pentru cei din jur. Incep sa fie apreciate regulile nescrise ale naturii. In momentul in care oamenii incearca sa-si impuna abuziv propriile reguli si se lasa dominati de instincte josnice apar crizele, razboaiele.

Daca tu nu ai avut curajul sa te privesti in oglinda atunci “lumea” din jur te va obliga. Nu iti va lasa vreo alta portita. Vei fi obligata sa iti asumi cateva reguli scrise demult dar nepromovate in niciun spatiu (scoala, facultate, familie) si sa deprinzi noi abilitati.

Senzatia de comoditatea a colectivitatii va fi inlocuita cu inconfortul individualitatii.

Vei invata ca traiesti acum, aici si ti se intampla ceea ce ti se intampla pentru a invata lectii, pentru a-ti construi oportunitati, pentru a-ti promova produsele/serviciile rezultate din ceea ce iti spune inima cu adevarat sa faci.

Nu vei mai avea cum sa te amagesti ca faci ce iti place cand de-abia astepti vineri si urasti din tot sufletul ziua de luni. Daca gandesti astfel esti in directia gresita.

Nu astepta sa primesti decizia de concediere si atunci sa intelegi ce inseamna sa te privesti, sa te asculti, sa iti vorbesti.

Oamenii actioneaza de obicei in doua directii: evitarea durerii si dobandirea placerii.

Cand experimentezi o “situatie-limita” de exemplu: concediere, boala, divort sau despartire de iubit, viata iti ofera posibilitatea sa inveti o lectie si sa iti upgradezi existenta prin ceea ce poti face in continuare cu mintea, trupul si sufletul tau.

In aceste momente-cheie suntem obligate sa ne “privim in fata” si sa recunoastem ca exista totusi ceva ce nu functioneaza. Iar urmatoarele intrebari iti vor imbunatati sau inrauti existenta, dupa caz.

De mi se intampla mie? – raspuns – pentru a invata o lectie. Punct.

Ce pot face in aceasta situatie? – mintea cauta solutii, oportunitati. Urmeaza actiuni pe care le poti realiza. La aceasta intrebare poti genera o multime de solutii. Unele pot fi aplicate imediat, altele nu. Insa poti realiza legaturi intre idei si poti ajunge, in cele din urma, la solutii cu adevarat remarcabile.

Intrebarile pe care ti le adresezi si concluziile la care ajungi sunt generate de setul personal de credinte si judecati.

Gandeste-te ca fiecare persoana pe care o intalnesti iti este un profesor sau un mentor – te poate invata o lectie, te poate inspira sa evoluezi.

Insa totul va porni in momentul in care vei ridica privirea din pamant, te vei detasa de mentalitatea colectiva si vei invata sa te privesti, sa te asculti si sa-ti vorbesti.

Inca ceva. Nu astepta societatea sa “te oblige”.

Toate cele bune,

Raluca

 

Share Button

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *